UPDATE Bărbatul care şi-a împuşcat de trei ori fosta nevastă s-a predat
UPDATE După ce l-au audiat pe Marian Vasiliu, polițiștii gălățeni au decis reținerea pentru 24 de ore a bărbatului. Astfel pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere, bărbatul urmând să își petreacă noaptea în arest preventiv. Polițiștii gălățeni continuă cercetările în acest caz.
UPDATE În urma incidentului petrecut joi dimineaţă, în urma căruia o femeia a ajuns la spital împuşcată, o echipă complexă de cercetare formată din specialişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţişti criminalişti şi de ordine publică, a ajuns la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor. „În urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că, pe fondul geloziei, soţul femeii, cu care este în proces de divorţ, a venit la domiciliul concubinului acesteia şi a împuşcat-o în zona feţei cu un pistol tip airsoft, care nu este supus regimului autorizării. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale şi este în afara oricărui pericol”, ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Poliţiştii îl caută acum pe agresor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi încadrarea juridică a faptei.
O femeie de 50 de ani a ajuns la Spital după ce a fost împuşcată de trei ori de către fostul ei soţ. Aceasta este momentan supusă investigaţiilor, medicii spunând că cele două plăgi la nivelul feţei şi una la mână nu-i pun viaţa în pericol, cu toate că a fost împuşcată de la o distanţă foarte mică.
Vom reveni cu amănunte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.