Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

LOTO 6/49 Peste 400.000 de euro îl aşteaptă doar trei zile pe gălăţeanul norocos

Premiul câştigat pe 30 decembrie 2013 la Loto 6 din 49 a rămas încă în visteria Loteriei Române. Mai sunt doar trei zile în care marele câştigător poate merge la Loteria Română să îşi revendice premiul, în valoare de 1.899.025 (aproximativ 420.000 de euro). Angajata agenţiei de la care a fost cumpărat biletul norocos spune că mai este suficient timp pentru revendicarea banilor. „Poate omul este plecat din ţară şi nu a aflat încă. Sau poate pur şi simplu nu a verificat biletul. Oricum mai are timp suficient să meargă la sediul Loteriei şi să-şi revendice premiul”, ne-a declarat Mariana Crăciun, angajată a Loteriei Galaţi. Jucătorii cu experienţă spun însă că au auzit o altă variantă. „Eu am auzit că nu mai are cum să îşi revendice premiul, pentru că biletul norocos a fost spălat la maşină. Nu ştiu dacă e aşa sau nu, ăsta e zvonul care circulă prin oraş”, ne-a spus un jucător împătimit la loto. Directorul Loteriei Române - Sucursala Zonală Galaţi, Andrei Moţoc, spune că mai este timp pentru revendicarea banilor. „Conform regulamentului, mai sunt trei zile pentru ca premiul să fie revendicat. Noi sperăm că va merge şi îşi va ridica banii de la Bucureşti, mai ales că mulţi şi-ar fi dorit să câştige o astfel de sumă. Banii vor rămâne, până la finalul anului, în bugetul Companiei Naţionale Loteria Română, urmând ca apoi să ajungă, conform legii, în bugetul statului. O parte vor reveni însă Loteriei, pentru un fond special de câştiguri”, ne-a spus Andrei Moţoc.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.