GREVA s-a încheiat/ Transportul în comun de la Galaţi a fost reluat începând de marţi seară
Negocierile dintre angajaţii Transurb şi autorităţile locale s-au încheiat cu succes marţi seară, iar transportul în comun au fost reluat la Galaţi, începând cu ora 18.35.
În cadrul discuţiilor avute la sediul Prefecturii Galaţi, primarul Marius Stan le-a promis şoferilor de la Transurb că va mări echipa de control care verifică activitatea conducerii societăţii şi că va lua măsuri atunci când rezultatul controlului îi va parveni.
Amănunte despre motivele care au creat situaţia explozivă de la Transurb puteţi citi în "Viaţa liberă" de miercuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.