Goană nebună după un şofer care nu avea numere la maşină. Poliţiştii au avut o surpriză când l-au prins
Un gălăţean de numai 21 de ani a provocat o urmărire ca în filme în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a atras atenţia unui echipaj de poliţie asupra maşinii pe care o conducea. Poliţiştii au observat că autoturismul, care se deplasa pe strada Traian, nu avea numere de înmatriculare, motiv pentru care au încercat să-l oprească. Şoferul a ignorat semnalele poliţiştilor şi a accelerat, determinându-i pe agenţi să îl urmărească prin oraş. Pe strada Dornei, goana s-a încheiat, dar numai pentru că tânărul aflat la volan a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un garaj. Cu această ocazie, poliţiştii au aflat şi motivul real pentru care individul fugise: nu avea permis de conducere. Isprava l-a costat pe gălăţean un dosar penal, el fiind în prezent cercetat pentru conducere fără permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.