Şeful unui post de poliţie din judeţul Galaţi a fost tăiat de un beţiv în sediul instituţiei
O banală operaţiune de legitimare a unui individ care dădea târcoale magazinelor din Independenţa s-a finalizat cu o neaşteptată vizită la spital pentru unul dintre poliţiştii are au vrut să afle ce e cu bărbatul. În toiul nopţii de joi spre vineri, şeful postului din comună şi adjunctul său patrulau pe DN 25. Într-o zonă cu multe magazine, poliţiştii au observat un individ aflat într-o avansată stare de ebrietate, pe care nu-l ştiau şi a cărui prezenţă li s-a părut suspectă. Şeful de post şi adjunctul i-au cerut să îi însoţească la postul de poliţie, pentru nişte verificări de rutină. Individul, un gălăţean de 59 de ani, i-a urmat fără nicio împotrivire, numai că în sediul postului, în timp ce se afla numai cu şeful, starea de spirit i s-a schimbat brusc.
"Deoarece persoana nu era violentă, nu se impusese încătuşarea acesteia, dar în incinta postului a scos din buzunar un cutter şi l-a agresat pe şeful de post, provocându-i leziuni superficiale la nivelul feţei", a precizat Bogdan Cojocaru, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.
Imediat, individul a fugit din Postul de Poliţie, înainte ca adjunctul să îl poată reţine. Acest lucru a fost posibil după circa o oră şi jumătate de căutări, agresorul fiind depistat tot în comună.
Şeful de post a ajuns la Urgenţe unde a primit îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. Cel care l-a atacat s-a ales cu dosar penal pentru ultraj şi vătămare corporală. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti vor trebui să dea o soluţie în acest caz.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.