Magazinele de cartier, în pericol! O bandă de adolescenţi este bănuită de furturi în serie
Patronii de magazine alimentare pot răsufla uşuraţi. O bandă de hoţi care în ultimele şase luni a dat spargeri în serie în mai multe societăţi comerciale de profil, plecând cu cantităţi îndemnate de alcool, dar şi ţigări şi bani, a fost anihilată zilele trecute de poliţiştii de investigaţii criminale. Primele sesizări privind spargerile au apărut la finele anului trecut, în luna noiembrie. Până la începutul acestei luni, numărul plângerilor ajunse deopotrivă la Secţia 2 şi Secţia 3 de poliţie s-a ridicat la cinci, oamenii legii fiind în faţa unor cazuri cu moduri de operare asemănătoare. În urma investigaţiilor, anchetatorii au ajuns la trei tineri din Galaţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, despre care susţin că ar fi sustras în urma celor cinci lovituri băuturi alcoolice, ţigări şi bani în valoare totală de 9.000 de lei. Doar o parte din pagubă a mai putut fi recuperată.
"Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 25 la sută, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale", a subliniat Bogdan Cojocaru, din cadrul IPJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.