La Pechea: Peste 1.700 de copaci, plantaţi de copii
Joi, aproape o sută de elevi au participat la o campanie de împădurire a unor terenuri deteriorate din comuna Pechea, alături de primarul localităţii, Mihai Măncilă, Direcţia Silvică Galaţi şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani. „Acţiunea a avut loc în cadrul campaniei „Luna Pădurii” şi a săptămânii „Şcoala altfel”, în baza parteneriatului pe care îl avem cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Copiii au fost în număr mare şi au lucrat bine”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Galaţi, Gheorghe Luca. Potrivit primarului Mihai Măncilă, copiii au plantat peste 1.700 de copaci. „Sunt multe zone în comună, în care copacii plantaţi nu s-au prins sau au fost stricaţi de către ciobani şi animale. Copiii au venit încă de la ora 8,30, dar nu i-am putut ţine foarte mult, pentru că a început să plouă”, ne-a declarat primarul comunei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.