46 de ŞOFERI din Galaţi au rămas FĂRĂ PERMIS
Peste 2.000 de conducători auto din Galaţi sau care au tranzitat judeţul în cursul săptămânii trecute au fost trecut prin filtrele unei testări cu etilotestele, în cadrul unei ample acţiuni pe linie de alcool derulate la nivel european. Poliţiştii rutieri au constatat că şofatul sub influenţa alcoolului este un obicei des întâlnit şi i-au lăsat pe mulţi dintre cei prinşi în ofsaid fără dreptul de a se mai urca la volan o perioadă. "Au fost verificaţi în total 2.032 de conducători auto, în 46 de cazuri fiind ridicate permisele de conducere. Pentru nouă şoferi, care aveau alcoolemia peste limitele legale, au fost întocmite dosare penale", a precizat insp. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.