Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-au remarcat la Cluj/ Pompierii gălăţeni sunt buni şi la atletism

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, pe stadionul Cluj Arena, etapa finală a Campionatului Naţional de atletism şi cros, competiţie la care au participat 260 de concurenţi din toată ţara. Concurenţii au făcut parte din loturile Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., Inspectoratului General pentru Imigrări şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Din lotul reprezentativ al Galaţiului au făcut parte şi doi pompieri din cadrul ISU, căpitan Adrian Bratu şi sergent major George Decianu. La proba de 100 de metri, căpitanul Adrian Bratu a ocupat locul I la categoria 35-45 de ani, iar sergentul major George Decianu a ocupat locul al II-lea la categoria sub 35 de ani.
"La sfârşitul competiţiei, în urma rezultatelor deosebite obţinute, lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a obţinut locul I în clasamentul general pe echipe, devansând astfel echipele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române", ne-a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.