Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Copil de 10 ani, băgat în COMĂ de un ŞOFER BEAT, în localitatea gălăţeană Toflea

Un băieţel în vârstă de 10 ani a ajuns la spital, în comă profundă, după ce un şofer beat l-a lovit cu maşina. Incidentul s-a petrecut în localitatea Toflea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi ne-a fost confirmat de şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), doctorul Mihai Polinschi.
Un şofer aflat în zonă l-a luat pe cel mic pentru a-l transporta la cea mai apropiată unitate spitalicească. Pe drumul dintre Toflea şi Tecuci s-a întâlnit cu o ambulanţă, care l-a dus până la Tecuci, de unde a fost preluat de cei de la SMURD, care l-au dus la Galaţi.
Bogdan Cojocaru, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, ne-a declarat că ancheta se face la Biroul Rutier de la Tecuci. Şoferul, fiind testat cu aparatul special, avea 0,96 mg/l alcool în aerul expirat şi va fi cercetat atât pentru conducere sub influenţa alcoolului, cât şi pentru vătămare corporală din culpă.

Citiţi aici şi: PERICOL PUBLIC! Bărbat aproape de COMĂ ALCOOLICĂ, prins la VOLAN

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.