Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Orarul trenurilor CFR va suferi MODIFICĂRI/ REPARAŢII în lunile iulie şi august

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA  a anunţat, printr-un comunicat de presă, că în cursul lunilor iulie şi august se execută lucrări de reparaţii curente a infrastructurii feroviare pe secţii de circulaţie de pe raza mai multor regionale, printre care şi Galaţi. Lucrările au ca scop creşterea vitezei de circulaţie şi sporirea siguranţei feroviare.
“În intervalele orare de desfăşurare a lucrărilor se vor opera mici modificări la ora de plecare şi de sosire pentru anumite trenuri care operează la nivel regional, modificările fiind anunţate în staţiile de cale ferată”, spun ceferiştii. CFR recomandă călătorilor să solicite, înainte de efectuarea călătoriei, informaţii despre modificările din graficul de circulaţie al trenurilor, în staţiile şi agenţiile CFR sau le telefon 021/9521.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.