Range Rover FURAT în Spania, DEPISTAT la Oancea
Poliţiştii de frontieră de la Oancea au descoperit un autoturism marca Range Rover Evoque, care fusese declarat furat din Spania. Autoturismul era condus de Vasile B., în vârstă de 35 de ani, cu dublă cetăţenie româno - moldovenească, care dorea să ajungă în România.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind declarat furat în iunie 2014. Totodată, s-a stabilit că seria de şasiu poansonată pe caroseria maşinii este modificată, iar numerele de înmatriculare sunt false.
„În legătură cu cele constatate, conducătorul auto a declarat că la începutul lunii iulie 2014 a achiziţionat autoturismul de la o persoană din Spania pe care nu o cunoaşte, contra sumei de 18.500 euro şi că nu a avut cunoştinţă despre faptul că autoturismul figurează ca fiind furat”, ne-a explicat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 35.000 euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.