RAZBUNARE MAFIOTĂ? A dat FOC unei maşini, dar a distrus două
Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi luni noaptea pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism. Maşina, marca Volvo, era parcată pe strada 1 Decembrie 1918. "Din primele cercetări, a reieşit faptul că a fost o acţiune intenţionată. Incendiul a pornit de la maşina Volvo şi s-a extins la un alt autoturism, marca Ford, parcat în apropiere. Au intervenit două autospeciale, care au reuşit să stingă incendiul”, ne-a declarat Daniel Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Cele două autoturisme au fost distruse în proporţie de 80 la sută. Rămâne ca poliţiştii să stabilească cine se face vinovat de incendierea maşinilor.
CITEŞTE ŞI: În Țiglina III, maşini incendiate din răzbunare (VIDEO)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.