A murit scriitorul gălăţean Ion Grosu
Epigramistul, poetul satiric şi poetul Ion Grosu a decedat luni, la prânz, cel mai probabil în urma unui atac cardiac. Din câte se pare, poetului i s-a făcut rău în timp ce se afla pe stradă, în zona complexului Potcoava de Aur. Potrivit unor martori, Ion Grosu a căzut fulgerător din picioare, cei prezenţi sunând imediat la 112. Un echipaj SMURD s-a chinuit câteva zeci de minute să-l resusciteze, dar manevrele au rămas fără rezultat. La această oră, la faţa locului sunt aşteptaţi criminaliştii, care vor face cercetarea la faţa locului, operaţiune ce va fi urmată de transportarea trupului neînsufleţit la Serviciul de Medicină Legală, unde se va face necropsia.
Epigramistul Ion Grosu avea 75 de ani, vârstă pe care o împlinise pe 6 iulie.
Membru al Societăţii Scriitorilor „Costache Negri”, al Cenaclului umoriştilor „Verva” din Galaţi şi al Uniunii Epigramiştilor din România, autor a şase volume, Ion Grosu lasă în urmă o moştenire care îl situează printre cei mai apreciaţi oameni de litere ai genului. A debutat în 1959, în mai multe antologii literare şi de-a lungul anilor a publicat şase volume, printre care şi „Sunt un om important” (Editura Latina 1997), „Nu aştepta la uşi capitonate” (Editura Geneze, 2000), „Ploaie şi rugăciuni” (Editura Dominus, 2001). Anul acesta, epigramistul avea în proiect lansarea celei de-a şaptea cărţi, „Vitrina cu zâmbete”, un volum cu peste 300 de epigrame, peste 10 eseuri umoristice şi câte ceva despre biografia sa, în acelaşi stil inconfundabil.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.