ACTE FALSE depistate la Oancea/ Cu cât a fost CUMPĂRAT un PERMIS DE CONDUCERE
În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, moldoveanul C.P. (25 de ani), care conducea un autoturism marca Volkswagen. La controlul de frontieră, acesta a prezentat, pe lângă paşaport, un permis de conducere eliberat în 2012, de către autorităţile din Republica Moldova, valabil pentru categoriile A, B, C şi D. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul este un fals total. Cu privire la cele constatate, cetăţeanul a declarat că permisul de conducere prezentat la control a fost obţinut, în schimbul sumei de 70 de dolari, de la un cetăţean din Rusia. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.