Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul sub COD GALBEN de caniculă. Primăriile sunt OBLIGATE să ASIGURE permanenţa

Judeţul Galaţi se află sub avertizarea Cod galben de caniculă, Administraţia Naţională de Meteorologie avertizând că în zilele de 13 şi 14 august valul de căldură se va intensifica, vremea fiind caniculară în cea mai mare parte a ţării, cu  disconfort termic accentuat şi temperaturi care pot atinge 38 de grade.

În aceste condiţii, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit pentru a discuta modul de punere în aplicare a Planului de măsuri pentru prevenirea şi atenuarea efectelor caniculei, printre acestea numărându-se asigurarea serviciului de permanenţă la primării astfel încât să se poată interveni operativ la apariţia unei situaţii de urgenţă specifice (întreruperi în alimentarea cu apă, cazuri medicale, incendii etc).

În municipiul Galaţi au fost organizate zece puncte de prim-ajutor, unde se asigură climatizare, apă şi asistenţă medicală în caz de nevoie: Billa 2 (Micro 39C), Billa 3 (Micro 16), Billa 4 (Winmarkt Modern), Kaufland 2 (Micro 40), Carrefour (Potcoava de Aur), Carrefour (Micro 19), Penny (Micro 17), XXL (Micro 21), Hala de legume-fructe (Piața Centrală), Hala legume-fructe (Piaţa Ţiglina 1). Alte două puncte au fost organizate la Tecuci, în foaierul sălii Ion Petrovici, şi la Târgu Bujor, la magazinul Mirval (centru).

Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, face un apel către cetăţeni să evite cât de mult posibil deplasările, cu precădere la orele amiezii, şi să respecte recomandările medicilor cu privire la alimentaţie, hidratare şi vestimentaţie.

De asemenea, prefectul atrage atenţia angajatorilor asupra obligativităţii respectării prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile necesar a fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.