Istoria blocului C20 se repetă! Încă un IMOBIL fără fundaţie STĂ SĂ SE SURPE
Locatarii unui bloc de pe strada 1 decembrie 1918 din municipiul Tecuci trec prin momente dificile după ce pământul de sub imobil a început să se lase şi, odată cu el, planşeul care susţine parterul. Semnele surpării au început să fie vizibile chiar în apartamentul unei familii de la primul nivel, care s-a adâncit vizibil în două camere, suficient de mult cât oamenii să ceară sprijinul autorităţilor.
"Am fost sesizaţi despre faptul că într-un apartament de la blocul N1 s-a surpat pardoseala din dormitor şi sufragerie. Echipajul ISU care s-a deplasat la faţa locului a constatat că din cauza lipsei fundaţiei s-a adâncit podeaua apartamentului. Familia care locuieşte acolo nu a vrut să fie evacuată, iar în continuare ancheta a fost preluată de cei de la Primărie care vor decide măsurile ce vor fi luate pe mai departe", a precizat mr. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Dacă autorităţile locale vor constata că blocul şi implicit locatarii care stau acolo sunt în pericol, ar putea decide evacuarea şi mutarea temporară a oamenilor în alte locaţii. O situaţie similară a fost înregistrată la Galaţi în urmă cu mai muţi ani, la blocul C20 din cartierul Francezi, care s-a surpat tot din cauza lipsei fundaţiei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.