DESCOPERIRE MACABRĂ la Fundeni
Un bărbat din comuna Fundeni a găsit, în urma unor săpături efectuate la începutul acestei săptămâni, mai multe oseminte umane şi a alertat autorităţile. Omul a descoperit fragmentele în pământul adus de pe câmp pentru propria curte. În urma demersurilor făcute de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu şi ai Muzeului de Istorie, care s-au deplasat imediat la faţa locului, au fost sistate lucrările, a fost impusă pază şi urmează să fie demarate procedurile de cercetare a descoperirii. „Ne-am deplasat la locul de unde s-a extras pământ şi credem că s-a intrat într-o necropolă, adică un cimitir. Iniţial, am crezut că e vorba de oseminte ale soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial, deoarece acolo era o bornă datată 1919. Acolo era aliniamentul de apărare de pe linia Siretului. Însă în pământul excavat s-a găsit şi un fragment ceramic şi credem că e vorba de un tumul funerar din Antichitate”, ne-a explicat Marius Mitrof, consilier al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu.
Citeşte şi:





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.