Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ACCIDENT TERIBIL pe Faleză! Un ŞOFER BEAT şi FĂRĂ PERMIS a rupt parapetul

Accidentul, care ar fi putut avea urmări tragice, s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri în curba de la Grădina Botanică. Potrivit martorilor, un BMW care venea cu mare viteză dinspre Parcul Viva, a fost scăpat de sub control chiar în curbă, maşina zburând efectiv pe şosea şi rupând parapetul de protecţie de pe partea stângă.

Doar norocul a făcut ca maşina să nu se prăbuşească în gol de la înălţimea falezei, iar cei doi ocupanţi să sfârşească între fiare. Din fericire pentru ei, cei doi tineri care au reuşit să iasă singuri din autoturismul făcut praf, nu au păţit mai nimic, însă şoferul, un tânăr de 27 de ani, are acum necazuri cu legea.

"Poliţiştii au stabilit că şoferul avea permisul de conducere anulat şi că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat", a precizat insp. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.