BĂTAIA, soluţia problemelor în CONFLICTELE RURALE. Doi bărbaţi au ajuns în SPITAL
Doi bărbaţi au ajuns la spital după ce au fost agresaţi unul de fiul său, iar celălalt de un cioban pentru care muncea zi-lumină. Unul dintre cei bătuţi este un localnic în vârstă de 48 de ani din Umbrăreşti, care a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui conflict domestic. Omul s-a luat la ceartă cu fiul său în vârstă de 20 de ani, care nervos că nu i se dă ascultare a trecut la violenţe. I-a administrat părintelui său mai multe lovituri cu pumnii şi diverse obiecte care i-au căzut în mână, rănindu-l suficient de tare cât să fie nevoie de intervenţia ambulanţei. Bărbatul a fost dus la spitalul din Tecuci, având mai multe traumatisme craniene şi toracice, dar, din fericire, starea sa nu a fost destul de gravă cât să impună internarea.
Tot pe mâinile medicilor gălăţeni a ajuns şi un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna tulceană I.C. Brătianu, bătut, se pare, de mocanul pentru care lucra. Omul a avut îndrăzneala să-şi ceară banii cuveniţi, dar a primit în schimb o bătaie zdravănă, suficient cât să fie luat cu ambulanţa şi adus la Galaţi, la Spitalul de Urgenţă. El este internat din cauza numeroaselor leziuni la cap şi torace.
Ambele victime au, potrivit poliţiştilor, posibilitatea să îşi scoată certificate medico-legale şi să facă plângere împotriva celor care i-au agresat. Aceştia vor fi cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.