RĂZBUNARE cruntă a unei GĂŞTI DE CARTIER. Mai multe MAŞINI au fost VANDALIZATE
* Disputele nocturne cu o gaşcă de tineri turbulenţi s-au terminat prost pentru locatarii unui bloc din Galaţi, care s-au trezit cu anvelopele maşinilor tăiate
Necazurile şi insomniile pe care mulţi locatari de la bloc le au din pricina tinerilor care-şi petrec nopţile cu băutură şi scandaluri prin cartiere se pot termina prost, cel puţin sub aspect economic. Cel mai recent caz care confirmă această ipoteză s-a petrecut în Micro 40, unde câţiva indivizi au fost potoliţi de poliţişti după ce au pus pe jar locatarii unui bloc întreg.
"Petrecerea" în parcare a tinerilor i-a scos din sărite pe oamenii care locuiesc în apropiere. Unii, mai îndrăzneţi, au ieşit la ferestre şi le-au strigat scandalagiilor să se potolească, ceea ce nu a făcut decât să aprindă spiritele şi mai tare. Unul dintre tinerii apostrofaţi a pus mâna pe un obiect ascuţit şi a început să taie cauciucurile maşinilor din parcare, sfidându-i pe proprietarii care îndrăzniseră să îi trimită la culcare. Unul dintre cei a căror maşină a fost vandalizată a sunat la poliţie, un echipaj de la Secţia 4 găsind, la faţa locului, maşinile distruse şi pe scandalagiii care nu se dădeau duşi.
"La faţa locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj de poliţişti, care a identificat doi tineri, aceştia fiind conduşi la sediul secţiei. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că unul dintre cei doi, în vârstă de 18 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii în contradictoriul cu locatarii blocului respectiv, a înţepat anvelopele de la patru autoturisme parcate în vecinătatea blocului", declară cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Cei doi tineri au ajuns la secţie, unde li s-a întocmit dosar penal pentru distrugere. Deocamdată, anchetatorii nu au luat împotriva lor nicio măsură privativă de libertate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.