Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

INCENDIU provocat de o ŢIGARĂ. TREI CASE au fost AFECTATE

Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un imobil de pe strada Stelei. „Apelul a fost dat la 01,20, iar mai multe echipaje au mers în zonă. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constat că incendiul s-a extins şi la alte două imobile aflate în vecinătate, iar flăcările se manifestau violent. Abia la ora 07,10 incendiul a  fost lichidat. S-a intervenit mai greu deoarece proprietarii imobilului de la care a izbucnit incendiul au fost recalcitranţi”, ne-a explicat Dan Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Flăcările au distrus mai multe bunuri, dar şi 300 de metri pătraţi de acoperiş, de la toate cel trei case afectate. De asemenea, doi porci şi 15 păsări au murit. „Din primele cercetări a reieşit faptul că incendiul a fost provocat de o ţigară lăsată nesupravegheată”, a completat Dan Ionaşcu.

Proprietarii imobilului de la care a pornit incendiul au suferit şi o intoxicaţie cu monoxid de carbon. „Cei doi pacienţi intoxicaţi cu fum au primit primul ajutor la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital”, ne-a explicat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.