Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MAŞINĂ oprită într-un STÂLP, pe bulevardul Coşbuc/ PATRU persoane au ajuns la SPITAL

Un şofer neatent a băgat în spital patru persoane, în urma unui accident rutier produs azi dimineaţă, în jurul orei 6,00, la intersecţia dintre străzile Basarabiei şi Coşbuc. Potrivit poliţiei, un bărbat de 45 de ani, care conducea pe strada Basarabiei, dinspre Nae Leonard înspre Traian, pe banda I, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga şi a lovit o maşină care mergea regulamentar în acelaşi sens, pe banda a doua. În urma impactului, cea de-a doua maşină a fost proiectată într-un stâlp din intersecţie. În urma izbiturii, toţi cei cinci pasageri din maşină au fost răniţi, patru dintre ei fiind duşi la spital. Pentru transportul lor a fost nevoie de intervenţia unei maşini de Ambulanţă şi a două maşini de la SMURD. Starea răniţilor era una stabilă, din spusele medicilor.
"Cei doi şoferi au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Poliţiştii rutieri au întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă", ne-a declarat inspectorul Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Citiţi şi: Harta ACCIDENTELOR RUTIERE din Galaţi/ Pe ce DRUMURI au MURIT cei mai mulţi oameni

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.