Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

INCENDIU intenţionat la Gohor. Au rămas DOAR pereţii din casă

O casă din comuna Gohor, sat Poşta, a luat foc în această dimineaţă, 18 octombrie, în urma incendiului rămânând doar pereţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Eugen Chiriţă, focul a fost anunţat la ora 1,00 şi a fost lichidat la ora 4,15.

„Au ars 100 de metri pătraţi de acoperiş, 60 de metri pătraţi de plafon din şipcă, patru ferestre, cinci uşi, au rămas numai pereţii. Cauza incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere, iar pentru lichidarea incendiului a fost nevoie de intervenţia a două autospeciale şi a ambulanţei, dar din fericire nu au fost victime. Poliţia a preluat cazul pentru cercetări şi pentru descoperirea autorului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Eugen Chiriţă.

CITEŞTE ŞI: INCENDIU provocat de o ŢIGARĂ. TREI CASE au fost AFECTATE

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.