Un nou CUTREMUR în zona Vrancea resimţit şi la Galaţi
Luni, în jurul orei 15,09, Galaţiul a fost zguduit de un nou cutremur. Seismul a avut epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de 118 km şi o magnitudine de 4,5 grade pe scara Richter, conform Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Tot în judeţul Buzău, în zona seismică Vrancea, s-au produs alte două cutremure, unul de 2,9 grade, în noaptea de duminică spre luni, şi celălalt de 2,6 grade, duminică seară.
Cutremurul cu cea mai mare magnitudine produs anul acesta în România a avut 5 grade şi s-a înregistrat la 29 martie, tot în zona seismică Vrancea, fiind resimţit şi la Galaţi. La 6 octombrie 2013, în Vrancea a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.