Maşini de gunoi cu mesaje pentru COLECTAREA SELECTIVĂ, de astăzi, pe străzile oraşului
Cărţile de colorat, comandate de către Serviciul Public Ecosal, pentru conştientizarea elevilor din clasele 0 şi I cu privire la importanţa colectării selective, au ajuns ieri la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar lunea viitoare, odată cu reînceperea şcolii, vor fi distribuite în şcolile din municipiu şi din judeţ. Totodată, potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, afişele care încurajează colectarea selectivă destinate asociaţiilor de proprietari urmau să ajungă la Primărie marţi după-amiază, iar cel mai probabil miercuri acestea vor ajunge la asociaţii.
„Au fost nişte probleme cu afişele pentru asociaţiile de proprietari, exista o cacofonie în mesaj şi din acest motiv a apărut această întârziere. De mâine (astăzi - n.a.), în schimb, cel mai probabil, afişele vor ajunge la asociaţii, iar maşinile de gunoi, cele care vor putea fi colantate, pentru că trebuie să fie o suprafaţă netedă, vor începe să circule prin Galaţi cu mesajele stabilite”, ne-a declarat directorul Ionuţ Pucheanu.
Costurile campaniei de conştientizare ajunge la aproximativ 11.000 de lei, dintre care 4.107 lei (fără TVA) a costat colantarea şi 6.800 de lei cărţile, afişele şi stickerele pentru coşurile de gunoi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.