ACCIDENTE nefericite la Plevna şi Scânteieşti. A fost nevoie de intervenţia ELICOPTERULUI SMURD
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Plevna, a fost la un pas să-şi amputeze piciorul, după ce drujba cu care lucra i-a scăpat de sub control. Acesta a fost adus de urgenţă cu elicopterul SMURD la Galaţi, iar medicii fac tot ce este posibil pentru a-i salva membrul.
Un alt accident nefericit a avut loc între localităţile Scâteieşti şi Frumuşiţa. Un bărbat de 58 de ani a fost rănit, în urma unui accident destul de grav. Totul s-a întâmplat pe fondul neacordării priorităţii în trafic, în acest eveniment rutier fiind implicate patru autovehicule, printre care şi un microbuz. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, care se face vinovat de producerea acestui eveniment rutier s-a ales cu dosar penal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.