Uşa descuiată hoţi aşteaptă! ZECI DE LITRI DE BERE, FURAŢI dintr-o casă de un tânăr
Un tânăr de numai 18 ani din Iveşti a dat de necaz, după ce a făcut o vizită necuvenită în casa unui consătean, pe timp de noapte. Băiatul a ajuns să aibă probleme în urma unei întâlniri cu poliţiştii, pe care i-a intrigat bagajul voluminos pe care îl transporta.
Oamenii legii au constatat că tânărul căra zeci de sticle de ulei şi mai multe PET-uri de bere, a căror provenienţă nu a putut-o justifica. "În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în seara zilei de 18 noiembrie, tânărul ar fi pătruns în curtea unui iveştean şi apoi în locuinţă pe o uşă lăsată neasigurată, de unde ar fi sustras 50 de litri de ulei şi PET-uri de bere", a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Poliţiştii au recuperat 90 la sută din prejudiciu, pentru că tânărul îşi ostoise între timp setea cu câteva beri. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat şi este cercetat în libertate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.