INFRACTORII vor fi URMĂRIŢI cu Dusterul de către poliţiştii gălăţeni
Patru autospeciale Dacia Duster au intrat zilele trecute în parcul auto al poliţiştilor gălăţeni, maşinile făcând parte din lotul de 180 de vehicule primite la începutul acestei luni de Poliţia Română.
"Trei dintre autospecialele repartizate la Galaţi vor intra în dotarea a trei servicii operative din cadrul IPJ, iar una va ajunge la Brigada de Combatere a Crimei Organizate", a explicat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Maşinile care vor fi folosite de poliţiştii gălăţeni în misiuni fac parte dintr-un lot de 132 de maşini, destinate exclusiv activităţii a 32 de inspectorate din ţară. Primele 48 de maşini au fost predate poliţiştilor din Capitală pe 5 noiembrie în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Conform dispoziţiei inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, autospecialele trebuie repartizate, după necesităţi, către poliţiştii de rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme, precum şi către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.