Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

FOTO/ SURPARE în zona PASAJULUI din Centru. Proprietarul camionului a fost sancţionat

Update/ Poliţia Locală a identificat proprietarul camionului plin cu moloz care a cauzat surparea trotuarului din zona pasajului din Centru şi a fost deja sancţionat. Potrivit instituţiei, este vorba de o persoană fizică, care subcontractase autovehiculul.

„Proprietarul a fost sancţionat de Poliţia Locală în conformitate cu HCL 307/ 2006, art.12, privind deteriorarea părţii carosabile, a trotuarelor şi a marcajelor rutiere prin circulaţia cu mijloace de transport ori utilaje neadecvate. Având în vedere că este vorba de o persoană fizică, acesteia i-a fost aplicată o amendă de 1500 de lei. Camionul nu avea ce căuta acolo. Ancheta este în curs de derulare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Aurelia Bogatu Matei.

Totodată, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, costurile de reparaţie a trotuarului vor fi suportate de către cei care se fac vinovaţi, în urma anchetei Poliţiei Locale.

Atât Primăria, cât şi Poliţia Locală au solicitat societăţii Apă Canal să verifice reţelele, deoarece în zonă au apărut şi infiltraţii de apă.

{gallery}0surpcam{/gallery}


Esplanada din faţa pasajului din centru a cedat, joi, în jurul orei 12.00, creându-se o nouă groapă.

Gaura proaspătă are diametrul de aproximativ 2 metri şi, cel mai probabil, a fost cauzată de greutatea unui camion plin cu moloz. Groapa a fost semnalizată.

Vom reveni cu amănunte.

Citeşte şi: SURPAREA din Centru a provocat o AVARIE şi la reţeaua de APĂ RECE

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.