Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MEDICI gălăţeni INSTRUIŢI să se ferească de EBOLA

În urma hotărârilor Comitetului Naţional Ebola (C.N.E.) şi ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, transmise de către preşedintele C.N.E., secretarul de stat dr. Raed Arafat, spitalele au fost dotate cu echipamente speciale de protecţie. Patru astfel de echipamente au ajuns şi la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Galaţi.

În cadrul unei şedinţe de lucru, personalul medical a fost instruit cu privire la modul de acţiune în cazul în care la unitatea de primiri urgenţe se prezintă un pacient suspect de ebola, dar şi cum se foloseşte echipamentul special de protecţie. Astfel, medicii, asistenţii şi infirmierii din cadrul Spitalului TBC au aflat cum trebuie să se echipeze şi să se dezechipeze astfel încât să nu îşi pună în pericol propria sănătate.

„Fiind o procedură necesară a fi cunoscută de toată lumea am stabilit să facem acest instructaj. Recent am primit şi echipamentele şi am făcut şi o probă practică pentru a vedea cum trebuie să reacţionăm într-o astfel de situaţie şi cum se folosesc aceste costume. Este bine să fim precauţi, de aceea trebuie să învăţăm nişte lucruri de care până acum nu ne-am lovit. Există oricând posibilitatea ca şi în ţara noastră să apară un astfel de caz, mai ales că sunt foarte multe persoane care muncesc peste tot în lume, inclusiv în Africa. Este bine să fim întotdeauna pregătiţi pentru ce-i mai rău”, ne-a explicat medicul Emil Popa.

Astfel de instructaje au avut loc în toate unităţile de primiri urgenţe din cadrul spitalelor, la ambulanţă şi la SMURD.

Citeşte şi: Cioban gălăţean bolnav de o formă de meningită a animalelor

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.