Utilajele Ecosal lucrează pentru combaterea POLEIULUI și a gheții de pe CAROSABIL
În urma avertizării meteo de Cod Galben de ninsori, la nivelul Primăriei Galați a fost activat, vineri noapte, Comandamentul de Iarnă. Imediat ce a început să ningă, utilajele Ecosal au fost scoase pe străzile din oraș pentru curățarea carosabilului și combaterea poleiului. ”S-a acționat inițial cu cinci sărărițe și 30 de tone de sare pentru combaterea formării poleiului și gheții pe carosabil. Au fost vizate cu prioritate pantele, intrările în oraș și căile de acces spre spitale și unități de utilitate publică. În jurul orei 6,00 au mai fost scoase pe traseu încă trei sărărițe. Se acționează continuu pentru combaterea formării poleiului și a gheții pe carosabil”, ne-a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați.
Autoritățile publice sunt pregătite pentru a acționa în cazul în care vremea se va înrăutăți. ”Pentru această etapă sunt pregătite 47 de utilaje și circa 1.000 de tone de sare. Utilajele vor interveni progresiv în funcție de intensificarea fenomenelor meteo și depunerea zăpezii”, a conchis Emanuela Turcu.
Ninsoarea nu a creat încă probleme în municipiul și județul Galați. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Galați, maiorul Eugen Chiriță, în județul Galați nu au fost semnalate probleme din cauza vremii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.