Mai multe ARME DE FOC au fost aduse ILEGAL în ţară de un bărbat din judeţul Galaţi (VIDEO)
Câteva arme de foc şi mai multe elemente de muniţie, aduse ilegal în România, au fost ridicate, luni, 12 ianuarie, în urma unei descinderi "cu ţintă", făcută la locuinţa unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din Bereşti Meria.
Poliţiştii de la Arme, însoţiţi de cei de la Investigaţii Criminale, jandarmi şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale au ajuns la poarta omului în urma unor informaţii care indicau faptul că acesta ar fi deţinut armament neînregistrat pe teritoriul României.
"Poliţiştii au găsit o armă letală de vânătoare, un pistol cu glonţ, 14 cartuşe de vânătoare şi un cartuş cu glonţ. Armele au fost verificate în bazele de date, poliţiştii stabilind că acestea nu figurează ca fiind înregistrate pe teritoriul României", ne-a declarat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Bărbatul a declarat că adusese armele şi muniţia din Italia, pe căi ilicite, în urmă cu un an. Asta l-a asigurat de un dosar penal pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi de o ordonanţă de reţinere, care îl va trimite în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Citeşte şi: Maşină INCENDIATĂ într-un cartier din Galaţi





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.