UPDATE/ Întreruperea CURENTULUI de la Spitalul Judeţean a fost amânată
UPDATE, ora 17,00/ Anunţată în cursul zilei de marţi, întreruperea furnizării energiei electrice la Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” a fost amânată. Decizia a fost luată după ce s-a constata că nu sunt îndeplinite toate condiţiile tehnice ca sectoarele vitale din cadrul spitalului să fie alimentate cu energie electrică. Lucrările anunţate pentru remedierea problemelor vor fi efectuate într-o altă zi, care va fi anunţată ulterior.
Activitatea Spitalului de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” se va desfăşura cu restricţii în cursul zilei de miercuri, 14 ianuarie, deoarece, începând cu ora 11,00, timp de trei, patru ore, furnizarea energiei electrice va fi oprită într-o parte a spitalului. Măsura a fost dispusă după ce săptămâna trecută, în urma mai multor pene de curent, s-a constatat că există anumite probleme la instalaţiile electrice ale spitalului.
Conducerea unităţii medicale a luat toate măsurile care se impun, astfel încât să nu fie afectate sectoarele vitale şi nici un pacient să nu aibă de suferit.
„Este vorba despre o întrerupere controlată a energiei electrice. Vor fi alimentate în permanenţă secţiile ATI, cardiologie, nou-născuţi şi blocurile operatorii, pentru a putea fi făcute operaţiile de urgenţă. Nu va fi afectată nici unitatea de primiri urgenţe. Au fost informaţi toţi medicii, pentru a-şi putea reprograma operaţiile care nu sunt urgente şi pentru a-şi lua măsurile necesare care se impun. Timp de trei, patru ore nu vor funcţiona sistemele informatice şi nici toate lifturile, ci doar cele care asigură urgenţele. Sperăm ca totul să fie bine, dar era singura variantă pentru remedierea situaţiei”, ne-a declarat doctorul Mihaela Debita, directorul Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Reparaţiile se vor face cu ajutorul echipelor de la Electrica, care vor asigura suport tehnic.
Citeşte şi: SITUAŢIE ABERANTĂ la Spitalul de Urgenţă: Unitatea a rămas FĂRĂ CURENT ELECTRIC de cinci ori în trei zile





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.