Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Negocieri SALARIALE la Combinat/ Sindicaliştii AVERTIZEAZĂ: "Oferta PATRONATULUI creşte riscul unor acţiuni de PROTEST"

Vineri s-a desfăşurat o nouă rundă de negocieri între conducerea Combinatului Siderurgic ArcelorMittal Galaţi şi sindicalişti, având ca obiect drepturile salariale ale angajaţilor pe anul 2015.
Potrivit liderului Sindicatului Siderurgistul AMG, Vasile Crişan, angajaţii Combinatului au primit oferta unei creşteri salariale de 30 de lei, începând cu 1 ianuarie, şi încă o creştere, de 40 de lei, începând cu data de 1 iulie. De asemenea, sindicaliştii au primit promisiuni din partea patronatului pentru o primă de 100 de lei în decembrie, în cazul în care combinatul gălăţean va înregistra profit.

Tot la capitolul puncte câştigate se înscriu şi creşterile a două prime, de la 160 lei la 200 de lei. Este vorba de prima pe care o primesc cei din Combinat în luna în care îşi serbează ziua de naştere şi de prima de "Ziua Siderurgistului".
Cu toate acestea, sindicaliştii nu sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute în ultimele negocieri şi susţin că vor ieşi în stradă în cazul în care oferta patronatului nu se schimbă. "Actuala ofertă nu face decât să crească riscul unor acţiuni de protest ale oamenilor din Combinat. Vrem să creştem salariul minim, să creştem primele la 250 de lei, să aducem sporul pentru salvatori la 100 de lei şi să majorăm sporurile pentru sâmbetele şi duminicile lucrate", ne-a spus Vasile Crişan.
Următoarea rundă de negocieri între conducere şi sindicate va avea loc marţi, 20 ianuarie, începând cu ora 10.00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
LG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.