Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Motivul incredibil pentru care un tânăr cu dublă cetăţenie a spart două maşini în centrul Galaţiului

Doi proprietari de autoturisme care şi-au lăsat maşinile pe străzi centrale ale Galaţiului au avut parte de surprize neplăcute după ce un individ a spart geamurile şi a luat bunuri de valoare. S-a întâmplat luni seară, în jurul orelor 21.00, vizate fiind un autoturism Suzuki, parcat în zona intersecţiei străzilor Universităţii şi Domnească, precum şi un Fiat Linea, pe care proprietarul său, un cetăţean italian, îl parcase pe strada Alexandru Ioan Cuza. Din maşini au dispărut un GPS, un încărcător, dulciuri şi o pereche de ochelari, bunuri care au fost găsite câteva zeci de minute mai târziu, în buzunarele unui tânăr cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească. Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a avut ghinionul ca în timp ce se plimba prin Gara CFR Galaţi, să se întâlnească cu o patrulă a Poliţiei Transporturi. Intrigaţi de comportamentul agitat al tânărului, agenţii l-au verificat şi aşa a ieşit la iveală faptul că cel din faţa lor tocmai dăduse două spargeri. În apărarea sa, individul a spus că recursese de nevoie la acest gest, pentru că nu avea bani de bilet care să se întoarcă acasă, în judeţul Ilfov, unde îşi are domiciliul. Isprăvile i-au amânat oricum tânărului plecarea din Galaţi, pentru că a ajuns la secţia de poliţie pentru declaraţii.
"Persoana în cauză a fost preluată de poliţiştii Secţiei 1 şi este cercetată acum pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat", a explicat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.