Gălăţean prădat şi lovit cu ciocanul în cap
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovit cu un ciocan în cap. Conflictul a pornit chiar în apartamentul bărbatului, în care acesta locuia cu un alt gălăţean de 60 de ani. Luni seară, cei doi s-au întâlnit cu un amic, în vârstă de 60 de ani, şi au decis să bea un pahar împreună.
Bărbaţii s-au apucat de băut şi de vizionat filme deocheate. La un moment dat, unul dintre bărbaţi a pus ochii pe carnea pe care bătrânul de 71 de ani o avea în frigider şi a decis să o fure. Gestul a fost observat şi de aici până la scandal a fost doar un pas. Proprietarul a încercat să aplaneze conflictul, dar a fost lovit în cap cu un ciocan în cap. Hoţul a abandonat până la urma carnea şi a plecat. La faţa locului a fost chemată atât ambulanţa, cât şi poliţia. „Am transportat la spital un bărbat de 71 de ani care avea un traumatism cranian”, ne-a confirmat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Poliţiştii nu au primit încă nicio plângere, dar aşteaptă certificatul medico legal pentru a putea încadra juridic fapta.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.