Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ATENŢIE, GĂLĂŢENI! Fenomenul de TASARE de la Trei Star continuă. Municipalitatea a împrejmuit zona

Porţiunea de trotuar de pe strada Brăilei, din apropierea ceasului de la Trei Star, care s-a tasat la nici două săptămâni după ce Serviciul Public Ecosal a acoperit cu pământ craterul, a fost împrejmuită de municipalitate.

„Monitorizăm evoluţia solului, fiindcă surpările nu s-au oprit. Solul este instabil şi trebuie să vedem cum evoluează surparea”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.

Reamintim că, pe 21 ianuarie, o porţiune din trotuarul respectiv a cedat, lăsând o gaură de proporţii destul de mari. Reprezentanţii municipalităţii au susţinut atunci că de vină pentru prăbuşirea trotuarului sunt „infiltraţiile repetate ale apelor pluviale”, iar „comisia de evaluare a stabilit că este vorba de cauze naturale”.

Pe 22 ianuarie, angajaţii Ecosal au acoperit craterul, însă de la sfârşitul săptămânii trecute o arie mai largă, care include şi vechea surpare, a început să se taseze.

Citeşte şi: Surpare după surpare/ GALAŢIUL SE SCUFUNDĂ din cauza infrastructurii (FOTO)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.