Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

INCENDIU/ A rămas fără casă în plină iarnă

Un bărbat din localitatea Buciumeni a rămas fără casă în plină iarnă. Tragedia s-a întâmplat din cauza unui coş de fum defect. „Incendiul a pornit în podul casei din cauza coşului de fum. Imobilul a ars în proporţie de 80 la sută”, ne-a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
La faţa locului au ajuns trei echipaje de pompieri de la Tecuci, care s-au luptat cu flăcările aproximativ trei ore. Intervenţia lor a fost însă una dificilă deoarece autospecialele s-au deplasat foarte greu spre imobilul în flăcări din cauza poleiului şi a ceţii. „Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi stingerea incendiului s-a făcut cu dificultate. Flăcările au distrus bunuri în valoare de 20.000 de lei, dar au fost salvate şi bunuri în valoare de 40.000 de mii de lei”, a conchis Eugen Chiriţă.
Nu este prima dată când un coş de fum defect provoacă o astfel de tragedie, motiv pentru care pompieri gălăţeni recomandă în continuare atenţie sporită la sursele de încălzire.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.