Şi batjocorit, şi fără bilet! Nemulţumirile unui PASAGER DE MAXI-TAXI în judeţul Galaţi
Domnul Ion Burlacu, un cititor fidel al cotidianului „Viaţa liberă”, ne-a contactat pentru a ne semnala o serie de probleme cu care s-a confruntat, la începutul acestui an, când a călătorit cu un maxi-taxi în judeţ. Bărbatul ne-a transmis o scrisoare în care descrie cum a fost umilit de un şofer al unui microbuz care efectuează curse pe ruta Galaţi - Târgu Bujor, dorind astfel să tragă un semnal de alarmă cu privire la modul în care înţeleg unii dintre angajaţii operatorilor de transport să îşi trateze clienţii.
Gălăţeanul ne-a povestit că, pe data de 10 ianuarie, la ora 16,15, a urcat într-un maxi-taxi, împreună cu soţia, pentru a se întoarce acasă, la Fârţăneşti. Ceea ce a urmat i-a lăsat, însă, pe pasageri fără cuvinte, ne-a spus Ion Burlacu. Bărbatul ne-a povestit cum şoferul microbuzului l-a agresat, plesnindu-l peste mână, atunci când a încercat să strângă perdeaua de la geamul microbuzului, pentru a avea vizibilitate. "Am mai avut probleme cu el şi în urmă cu două luni, cu ocazia unui alt transport. Nu mă cunoaşte şi nu îl cunosc, dar acest om nu stă deloc bine la capitolul bune maniere şi are grave probleme de comportament. Aş ruga conducerea firmei al cărui „pălmaş” este să-l mai educe şi să-i reamintească faptul că el transportă cu maşina firmei oameni, nu vite. Aleargă după clienţi, care îi bagă bani în buzunar, iar la final îi jigneşte şi-şi bate joc de ei”, a afirmat Ion Burlacu.
Bărbatul ne-a reclamat nu doar că a fost agresat şi umilit, dar ne-a spus şi că, în schimbul banilor achitaţi pentru călătorie, nici măcar nu a primit bilet.
CITEŞTE ŞI: Câţi BANI scot operatorii de maxi-taxi din Galaţi





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.