Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE/ Elena Udrea, în arest la domiciliu

UPDATE, 17 februarie, 20,30/ Înalta Curte pentru Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a înlocuit marţi, 17 februarie, măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul deputatului Elena Udrea. Decizia este definitivă. Elena Udrea a fost eliberată din Arestul Poliţiei Capitalei.


UPDATE, 11 februarie, 20,50/ Judecătorii Înaltei Curţi au decis arestarea Elenei Udrea

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft, potrivit agerpres.ro. Decizia a fost anunțată de unul din avocații Elenei Udrea, adăugând că va contesta decizia de arestare. (VLG News)

Iată de ce este acuzată (click aici).


Elena Udrea a fost REŢINUTĂ de procurorii DNA

Elena Udrea va fi dusă în arestul Poliţiei Capitalei, urmând ca miercuri să fie prezentată judecătorilor de la instanţa supremă cu propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă în dosarul Microsoft.

Astăzi s-au făcut cercetări doar în dosarul Microsoft.

Udrea a stat toată ziua la DNA. Deputatul PMP Elena Udrea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cu cinci minute înainte de ora 12.00, stabilită cu procurorii care au citat-o să se prezinte, în dosarele Gala Bute şi Microsoft.

COMUNICATUL DNA

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 februarie 2015, a inculpatei UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea);

- trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România);

- trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro);

- spălare de bani.

Inculpatei UDREA ELENA GABRIELA i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 11 februarie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".


Evaluează articolul
Fii primul care votează
CC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.