Galaţiul rămâne oficial FĂRĂ APĂ CALDĂ ŞI CĂLDURĂ! Romgaz SISTEAZĂ furnizarea de GAZE naturale către CET
Conform conducerii CET, Electrocentrale are de încasat de la Apaterm, în total, peste 57 de milioane de lei. „Aceste obligaţii de plată curente neachitate de către Apaterm au generat societăţii noastre înregistrarea de datorii curente scadente către Romgaz de şase milioane de lei din contravaloarea gazelor naturale livrate în luna decembrie 2014, scadentă la data de 20 februarie 2015, şi către Transgaz SA Mediaş de 4,6 milioane de lei reprezentând contravaloarea transportului de gaze naturale”, a precizat Sinan Mustafa.
Romgaz Mediaş va sista vineri dimineaţă, la ora 06,00, livrarea de gaze naturale către Electrocentrale, pe fondul datoriilor înregistrate de CET către furnizorul de gaz. „Prin adresa nr. 482/23.02.2015, SNGN Romgaz SA Mediaş ne-a transmis notificarea de sistare a livrărilor de gaze naturale începând cu data de 27 februarie, dacă până la data de 26 februarie, ora 14,00, nu vom achita în totalitate suma restantă”, a afirmat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale.
Vom reveni cu amănunte.
Citeşte şi: Cât de FRIG va fi la Galaţi până pe 8 martie





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.