Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Persoanele NEASIGURATE vor avea parte de mai MULTE servicii medicale

Gălăţenii care nu cotizează la Fondul Naţional al Asigurărilor Sociale de Sănătate ar putea beneficia de mai multe servicii medicale. Printr-un proiect de hotărâre, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a introdus câteva noutăţi în pachetul minimal de servicii acordat pacienţilor neasiguraţi.

Astfel, femeile neasigurate vor putea beneficia de consultaţii pentru supravegherea evoluţiei sarcinii şi lăuziei (stare a femeii aflată în primele şase săptămâni după naştere - n.r.). Cel mai probabil, noul pachet de servicii medicale va intra în vigoare de la 1 aprilie. Din acel moment, o femeie însărcinată va avea dreptul la o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi la o consultaţie în primul trimestru de la naştere.

În cadrul supravegherii gravidei se fac şi promovarea alimentaţiei exclusiv la sân a copilului până la vârsta de şase luni şi continuarea acesteia până la minimum 12 luni, precum şi testarea pentru HIV şi hepatită de etiologie virală (hepatita A - n.r.) cu virus B şi C.

În cazul asistenţei medicale acordate în spitale, persoanele neasigurate pot fi, în prezent, internate numai pentru urgenţe medico-chirurgicale. Noul proiect prevede şi spitalizarea în regim de zi a pacienţilor care au nevoie de tratament în afecţiuni ce nu necesită izolare. Modificările propuse vizează asigurarea accesului pacienţilor la servicii medicale cu impact în sănătatea publică, cum ar fi, de exemplu, tratamentul rabiei.

Pacienţii neasiguraţi vor mai putea beneficia de servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic, consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei, consultaţii de planificare familială, servicii de prevenţie şi activităţi de suport.

Rămâne de văzut şi dacă sumele acordate spitalelor, conform noului contract-cadru, vor fi suficiente pentru acoperirea acestor servicii suplimentare. În caz contrar, totul va rămâne doar pe hârtie.


CITEŞTE ŞI: LISTA COMPENSATELOR a sărăcit cu 21 de MEDICAMENTE

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.