Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Transporta ţigări de contrabandă fără să ştie

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu lucrători vamali au descoperit peste 120.000 de ţigarete, pe care un tânăr cu dublă cetăţenie intenţiona să le introducă ilegal în România. Tânărul, Valeriu C., de 26 de ani, intenţiona să ajungă în România conducând un autoturism marca Peugeot.

"Deţinând informaţii despre faptul că tânărul are preocupări în sfera transportului ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în locuri special amenajate în podeaua şi bara din faţă a autoturismului, 123.800 de ţigarete (6.190 de pachete) marca Ashima, fără timbru de acciză", ne-a declarat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

La cercetări, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre existenţa ţigărilor ascunse, el având doar rolul de a transporta autoturismul pană în municipiul Galaţi. Conform prevederilor legale, ţigările, în valoare de 11.700 de lei, şi autoturismul, în valoare de 19.800 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 10.000 de lei.


Unde a ASCUNS un bărbat ŢIGĂRILE de contrabandă

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.