AGHIAZMĂ cu porţia pentru mii de oameni veniţi la IZVORUL TĂMĂDUIRII de la Brăila
Aproximativ 8.000 de pelerini din întreaga ţară s-au adunat la Biserica Greacă din Brăila, pentru a lua apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii. Aproape o sută de pelerini au poposit încă de joi seară în curtea lăcaşului de cult, petrecându-şi noaptea într-un cort special amenajat sau chiar sub cerul liber.
Slujba de sfinţirea a Izvorului a fost oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, care apoi i-a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi la slujbă.
Din păcate, unii dintre cei prezenţi la Biserica Greacă nu au avut suficientă răbdare pentru a aştepta să intre la izvor şi s-au îmbulzit sau au vociferat, în speranţa că forţele de ordine le vor permite accesul mult mai repede.
Când au ajuns însă în lăcaşul sfânt, pelerinii au avut parte de o altă surpriză neplăcută. Forţele de ordine şi preoţii i-au înştiinţat pe oameni că nu pot lua decât câte doi litri de apă sfinţită. Oamenilor li s-a explicat faptul că nu este suficientă apă şi că oricum aceasta se poate „înmulţi”. Asta i-a nemulţumit însă pe toţi credincioşii, unii veniţi de la distanţe foarte mari pentru a lua apa despre care cred că face minuni.
Au fost însă şi oameni care au stat ore în şir la rând, calmi, pentru a ajunge la izvor, explicând că apa sfinţită are efect, doar dacă sunt răbdători şi au credinţă în Dumnezeu.
CITEŞTE ŞI: Vineri - Izvorul Tămăduirii, prima SĂRBĂTOARE MARE de după Paşte





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.