Individul care a tăiat un poliţist cu SABIA a fost arestat
Ionel Iacome, bărbatul din Umbrăreşti care marţi dimineaţă a atacat cu sabia un poliţist, a primit mandat de arestare preventivă. Judecătorul de la Lieşti a admis propunerea procurorilor care îl acuză pe bărbat de ultraj şi l-au trimis pe inculpat 30 de zile după gratii. Iacome a reuşit să-i taie două degete poliţistului, venit în casa lui pentru a-l însoţi la Judecătorie, în baza unui mandat de aducere. Potrivit procurorilor, există posibilitatea ca Iacome să fie acuzat de o faptă mai gravă. "După ce va fi audiată şi partea vătămată, dacă se va stabili că învinuitul a vizat o parte vitală a corpului, încadrarea s-ar putea schimba în tentativă de omor. În acest caz, dosarul va fi trimis la Parchetul pe pe lângă Tribunalul Galaţi", ne-a declarat Emanuel Rizea, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti. În acest timp, poliţistul rănit se află în spital. Medicii au reuşit să-i salveze cele două degete secţionate şi preconizează că îşi va putea folosi din nou mâna peste circa două luni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.