Poliţia Locală, cu ochii pe grataragii, de 1 MAI
Toate zonele amenajate şi neamenajate pentru grătare vor fi supravegheate de poliţiştii locali începând cu data de 1 mai. Oamenii legii se vor asigura că vor fi respectate prevederile Legii 54/2012, conform căreia activităţile de picnic în alte zone decât cele special amenajate pot atrage amenzi cuprinse între 100 şi 3.000 de lei.
Totodată, poliţiştii locali din cadrul Serviciul Protecţia Mediului, Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal, precum şi cei de la Ordine Publică vor sancţiona faptele care încalcă prevederile din HCL 79/2002 şi HCL 307/2006, care stabilesc o serie din obligaţii pe care le au gălăţenii aflaţi pe domeniul public: să depoziteze deşeurile menajere sau industriale numai în locurile special amenajate, să nu arunce coji de seminţe, sticle sau alte ambalaje pe alei, peluze, în parcuri, zone verzi etc.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.