Controale ale Casei de Sănătate Galaţi în spitale şi la medicii de familie
Trei echipe ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi fac în perioada mai-iunie controale la toţi furnizorii gălăţeni de servicii medicale. Verificările vizează respectarea dreptului pacienţilor la servicii medicale şi felul în care furnizorii s-au pregătit pentru folosirea cardului de sănătate. Controalele au început în data de 6 mai. O echipă a mers, în prima zi, la medicii de familie de pe linia Galaţi-Târgu Bujor. Alte două echipe au mers la cabinetele situate în strada Ada Marinescu, precum şi la cabinetele medicale din incinta Policlinicii Spitalului Judeţean. Joi, 7 mai, au fost controlate Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul Municipal din Tecuci, precum şi alţi medici de familie din Galaţi.
Ce scop au verificările
"În primele două zile de control nu am sesizat nereguli la furnizorii pe care i-am verificat. Nu am găsit afişe care să-i informeze pe pacienţi că nu se acordă consultaţii decât pe baza cardului de sănătate şi nici nu am primit la CJAS astfel de sesizări. Până la sfârşitul perioadei stabilite toţi furnizorii vor fi verificaţi, nu neapărat pentru a le da sancţiuni , ci cât mai ales pentru a vedea unde există probleme în implementarea sistemului aflat la baza cardului de sănătate", a precizat dr. Elena Vrabia, preşedintele CJAS Galaţi. Verificări similare au loc în întreaga ţară. Mai mulţi pacienţi din diverse judeţe au reclamat la începutul acestei săptămâni că li s-a refuzat asistenţa medicală pentru motivul că nu funcţionează sistemul informatic sau pentru că nu au prezentat cardul de sănătate. În cazul în care aţi trecut prin astfel de situaţii ne puteţi scrie la adresa de e-mail remus@viata-libera.ro.
Citiţi şi: Sunt sau nu BANI pe CARDUL DE SĂNĂTATE? Iată ce spun autorităţile





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.