Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UN MAGAZIN a fost PRĂDAT de două ori în aceeaşi seară. CE AU CĂUTAT HOŢII

Doi minori, de 14 şi respectiv 15 ani, şi un adult, de 43 de ani, au ajuns de urgenţă la poliţie, în seara de sâmbătă (9 mai), după ce au fost prinşi cu băuturi alcoolice pe care le "procuraseră" ilegal dintr-un magazin. Cei care le-au dat de urmă au fost jandarmii, care i-au oprit pe o stradă din municipiul Tecuci din cauza bagajului voluminos pe care se străduiau să îl transporte cât mai "discret" posibil.

La o verificare sumară, oamenii legii au stabilit că cei trei nu aveau bon pentru băutura deţinută, şi asta nu pentru că l-ar fi aruncat, ci pentru că luaseră sticlele din vitrina frigorifică fără să le plătescă.

În urma unor cercetări mai amănunţite, a reieşit că în aceeaşi seară, cei trei mai făcuseră o vizită la magazinul cu pricina unde, după ce desfăcuseră lanţul cu care era asigurat frigiderul, mai luaseră un rând de sticle pe care reuşiseră să le ducă acasă la unul dintre ei.

"Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru furt calificat, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Tecuci, pentru probarea activităţii infracţionale", a precizat plt. maj. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galaţi.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit reprezentanţilor magazinului. 


"E O CRIMĂ"/ Peste 200 de copii internaţi la Spitalul de Pediatrie, ÎN PERICOL din cauza unor HOŢI

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.