NICIO ASIGURARE că vom avea CĂLDURĂ LA IARNĂ
Municipalitatea nu poate da asigurări, în acest moment, că locuitorii oraşului Galaţi vor avea căldură în iarna ce va urma. "Sunt, în continuare, subiecte de discuţie. Am fost în evaluare, împreună cu Electrocentrale şi Calorgal, cu specialişti de la BERD, care au venit, au făcut discuţii cu cei din producţie, transport şi distribuţie", a spus viceprimarul Florin Popa, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, desfăşurate la Prefectură.
La sfârşitul iernii, potrivit statisticilor oficiale, 62.000 de familii din Galaţi depindeau încă de sistemul de termoficare.
Vom reveni cu amănunte.
VEZI O ANALIZĂ VL despre cine a DISTRUS sistemul de TERMOFICARE al Galaţiului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.